Potrivit datelor Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, printre preparatele înregistrate cu preţuri noi sînt antiinflamatoare nesteroidiene, antiasmatice, antibactiriene de uz sistemic, antibiotic, homeopatice, preparate pentru tratamentul rănilor și ulcerelor, antihipertensive, psihoanaleptice, antihistaminice sistemice şi antitrombotice.
Pe teritoriul Republicii Moldova au trecut deja procedura de autorizare sau reautorizare 125 de produse medicamentoase, dintre care 49 de medicamente sînt de origine europeană, 41 de medicamente sînt produse de companii farmaceutice din țările CSI, 14 medicamente sînt produse autohtone, iar 21 provin din alte țări. Circa 72,8% din preparate autorizate sînt eliberate în bază de prescripţie medicală.
Pe parcursul lunii aprilie, în urma examinării dosarelor depuse la Comisia privind autorizarea importului medicamentelor, specialiștii au acceptat pentru import 141 de preparate. Printre acestea se numără medicamente cardiovasculare, preparate antivirale, remedii antineoplazice şi imunomodulatoare, oftalmologice, corticosteroizi şi psihostimulente.
Adăuga comentariu