X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Popovici: Examenul de bacalaureat nu trebuie anulat

11 mai. 2020,, 14:00   Societate
3063 1

Organizarea examenului național de bacalaureat în acest an este imperativă, pentru a asigura viitorul copiilor noștri. O spune consilierul președintelui în domeniul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popoovici.

Oficialul afirmă că neclaritatea legată de organizarea examenelor generează tensiune în rîndul absolvenților, profesorilor, părinților. Nu lipsesc nici speculațiile și solicitările pentru ca bacalaureatul 2020 să fie acordat pe baza mediilor de la clasă, și nu pe baza unui examen corect, spune Corneliu Popovici.

Cu toate acestea, consilierul este de părere că, în ciuda situației epidemiologice din țară, continuitatea procesului educațional trebuie asigurată, iar absolvenților trebuie să li se creeze condiții pentru a susține examenul.

"Analizînd starea lucrurilor la acest subiect în lume, constatăm că doar Țările de Jos au mers pe calea echivalării mediei de la BAC cu media din anii de liceu. Franța anulează testele scrise, dar păstrează testul oral. Alte țări europene, precum Italia, Portugalia, Ungaria, Letonia, Malta, Romînia, nu au renunțat la examenul de BAC și, începînd cu luna aprilie, au întreprins o serie de acțiuni pentru a asigura buna desfășurare a acestuia. Astfel, au fost elaborate noi programe pentru bacalaureat, au fost stabilite condițiile tehnice pentru desfășurarea examenelor, au fost identificate mai multe măsuri de precauție.

Personal consider că examenul național de bacalaureat nu poate fi anulat pentru cei care solicită susținerea lui. Nu trebuie să uităm că există o legislație națională privind examenul de BAC, care nu poate fi ignorată. Elevii s-au pregătit ani buni pentru această formă de evaluare, iar diploma de BAC le oferă posibilitatea de-a se înscrie la studii atît în universitățile din țară, cît și la cele din străinătate", a scris funcționarul pe o rețea de socializare.


Corneliu Popovici se arată convins că Ministerul Educației dispune de potențialul necesar pentru a organiza cît se poate de riguros întreg procesul de susținere a examenelor, cu respectarea regulile stricte de sănătate și diminuarea riscurilor de contaminare a elevilor și cadrelor didactice.

"Pentru a asigura viitorul copiilor noștri, este imperativă organizarea examenului național de bacalaureat", a conchis consilierul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?