X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Perfectarea buletinului de identitate va costa mai scump dacă l-ați pierdut

3 aug. 2019,, 15:15   Societate
5680 0

Pentru eliberarea buletinului de identitate în locul celui declarat pierdut sau furat, cetățeanul Republicii Moldova plătește mai mult decît pentru același serviciu prestat în cazul unui act de identitate expirat sau la perfectarea primară.

Într-un răspuns oferit Agenției de Presă IPN, Agenția Servicii Publice explică această diferență prin cheltuieli mai mari suportate în primul caz.

„Fișa tehnologică la serviciul de eliberare a buletinului de identitate în locul celui pierdut sau furat conține mai multe acțiuni decît în cazul eliberării buletinului de identitate pe alte motive. Deci, și cheltuielile la eliberarea buletinului de identitate în primul caz sînt mai mari”, se menționează în răspunsul Agenției Servicii Publice.

Un tarif nediferențiat, de 130 de lei, se păstrează doar în cazul eliberării actului în 30 de zile. „Pentru termenul de bază de 30 zile a fost stabilit un tarif subestimat, care este mai mic decît cheltuielile reale suportate de către instituție la prestarea acestui serviciu. În cazul altor termene de prestare, mai reduse, tarifele au fost calculate în baza fișelor tehnologice și a cheltuielilor reale”, precizează ASP.

Diferențele de tarif, în funcție de termenul de eliberare a buletinului, sînt următoarele: 15 zile – 200 de lei vs. 300 de lei (buletin furat sau pierdut); 5 zile – 390 de lei vs. 590 de lei; 24 de ore – 520 de lei vs. 780 de lei. Eliberarea buletinului la data adresării costă 650 de lei vs. 980 de lei (buletin furat sau pierdut).

Agenției Servicii Publice menționează că lucrează asupra proiectului noului Nomenclator al serviciilor prestate și tarifelor acestora, urmînd recalculate toate tarifele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?