COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Noi taxe rutiere. În Parlament a fost înregistrată o inițiativă legislativă

Noi taxe rutiere. În Parlament a fost înregistrată o inițiativă legislativă

În Parlament a fost înregistrată o inițiativă legislativă prin care ar putea fi modificate taxele curente pentru folosirea drumurilor.

Proiectul conține o serie de propuneri cu privire la modificarea anexei nr. 3 "Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate și neînmatriculate în RM, ale căror masă totală, sarcină masică pe osie sau gabarite depășesc limitele admise" la titlul IX din Codul fiscal, transmite logos.press.md

Astfel, taxa pentru eliberarea avizului preliminar și a autorizației speciale la cerere poate fi modificată de la 43,2 lei la 5 euro. De asemenea, taxa pentru depășirea sarcinii masice pe axe admise până la 2 t inclusiv, va fi de 0,15 euro pentru fiecare tonă depășire per km, actualmente fiind 5,5 lei, iar peste 2 t – 0,30 euro, în prezent fiind 11 lei.


Depășirea masei totale admise a autovehiculelor cu încărcătură (fără depășirea sarcinii masice pe axă) va fi taxată cu 0,08 euro pentru fiecare tonă depășire/km, la momentul actual aceasta fiind de 16 lei. Iar taxele pentru depășirea dimensiunilor lățimii sau înălțimii admise, dar cu respectarea condițiilor pentru sarcina masică -de la 0,2 euro pe km pînă la 1,5 euro pe km. În prezent, acestea variază de la 21,5 lei la 182 lei pentru 1 km.

De asemenea, se propune să fie exceptate de la plata tarifului vehiculele deținute de unitățile Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministrului Economie și Infrastructurii, cele utilizate în exclusivitate pentru serviciile de ambulanță, care efectuează transporturi funerare și cele care efectuează transporturi de echipamente de prim ajutor în cazul unor calamități sau dezastre naturale.

Totodată, pentru vehiculele speciale, la care masa totală, sarcina masică pe axă și dimensiunile sunt depășite reieșind din construcția sa, se permite eliberarea autorizației cu o durată de 3, 6 și 12 luni, cu aplicarea unei reduceri la taxă în mărime de 5%,10% și 15%. Condiția este ca parcursul lunar mediu să nu fie mai mic de 150 km.

În același timp, se propune includerea unei noi taxe în anexa nr. 6 – pentru utilizarea terenului folosit pentru amplasarea și funcționarea obiectivului, inclusiv căile de acces la drumuri, parcări și spațiile verzi din intravilanul și extravilanul localităților. Aceasta va fi de 16 lei pentru 1 m2.

Autorii consideră că aprobarea taxelor care sînt comparabile cu taxele din țările vecine va permite restabilirea traficului internațional, precum și legalizarea traficului intern.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load