Cetăţenii, îndemnați să se abţină de la colectarea plantelor de primăvară

Cetăţenii, îndemnați să se abţină de la colectarea plantelor de primăvară

Şi pentru că primăvara e aproape şi odată cu ea vin şi sărbătorile, mai mulţi comercianţi stradali propun spre vînzare plante de primăvară, a căror colectare și comercializare este, de fapt, interzisă. 

Pentru a depista cazurile de recoltare și comercializare ilicită a acestor plante protejate de stat, conducerea Agenției "Moldsilva" a emis un ordin privind măsurile de ocrotire a speciilor de plante cu regim de protecţie special, relatează Noi.md.

Conform prevederilor ordinului, întreprinderile silvice subordonate, în cooperare cu organele de poliţie, reprezentanţii agenţiilor şi inspecţiilor ecologice teritoriale vor asigura respectarea legislaţiei în vigoare, monitorizînd permanent locurile de creştere a plantelor vernale, în special rezervaţiile naturale de stat "Codrii", "Pădurea Domnească", "Plaiul Fagului", "Prutul de Jos", precum şi în alte arii protejate din fondul forestier pentru a depista şi a contracara, contravenţiile, care vizează colectarea şi comercializarea plantelor rare şi a părţilor acestora. 

Amintim că, în perioada februarie-martie, sînt înregistrate tot mai frecvent cazuri de recoltare și comercializare ilicită a acestor plante, cum ar fi: ghiocelul, crocusul, brînduşa, dediţelul, ruscuţa primăvăratică, floarea vîntului, laleau pestriţă, laleaua Biberstein, omătuţele.

Iar punctele de comercializare sînt atît în municipiul Chişinău, cît şi pe traseele naţionale (Leușeni, Orhei, Călărași, Ungheni). Persoanele care comit aceste ilegalități, în conformitate cu Codul contravențional art.140, sînt sancționați cu o amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale.

Totodată, Agenția „Moldsilva" îi roagă respectuos pe cetățeni să se abțină de la colectarea acestor plante, iar în cazul observării unor astfel de cazuri, să sune la linia fierbinte 022211-311.

 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load