COVID-19 în MOLDOVA

Agenția Servicii Publice, decernată cu Premiul „Mercuriul de aur”

Agenția Servicii Publice, decernată cu Premiul „Mercuriul de aur”

Agenția Servicii Publice a obținut o înaltă apreciere pentru realizări în domeniul prestării serviciilor publice - Premiul Mare în cadrul celei de a 17-a ediții a concursului “Marca Comercială a anului 2019”, desfășurat pe dată de 19 august 2020, în cadrul “Galei Businessului Moldovenesc”.

Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în comun cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a RM.

În republică sînt conferite multe premii, însă Premiul Mare ”Mercuriul de aur”, decernat Agenției Servicii Publice, de drept se consideră una dintre cele mai prestigioase aprecieri. Cea mai înaltă distincție profesională a fost obținută de ASP la categoria „Servicii publice”, nominația ”Liderul anului”. Aprecierea respectivă a fost posibilă datorită efortului și muncii depuse a întregii echipe ASP, soldate cu recunoștința solicitanților, care au apreciat la nivel înalt calitatea serviciilor oferite.


Agenţia a fost constituită în anul 2017 în baza Hotărîrii Guvernului din 22 mai 2017 pe baza fuzionării a 5 organizaţii: Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru”, Întreprinderea de Stat „Camera Înregistrării de Stat”, Întreprinderea de Stat „Cadastru”, autoritatea administrativă din subordinea Ministerului Justiției „Serviciul Stare Civilă” şi autoritatea administrativă din subordinea Ministerului Economiei „Camera de Licențiere”. Agenţia se află în subordinea Guvernului, care deleagă exercitarea funcției de fondator Cancelariei de Stat, a cărei activitate are scopul de a facilita și eficientiza procesul de prestare a serviciilor publice.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load