Campionatul Moldovei la dansuri moderne

Campionatul Moldovei la dansuri moderne

Aproape 2.000 de dansatori din toată ţara participă la Campionatul Moldovei la dansuri moderne.

Competiţiile se vor desfăşura timp de două zile, la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din Capitală. Juriul va lua în calcul nu doar măiestria concurenţilor, dar şi aspectul exterior – machiajul şi costumele.

Jazz, modern şi Broadway – sunt doar unele stiluri prezentate la campionat. Ecaterina Verbiţcaia a început să le studieze şapte ani în urmă. Treptat, creştea măiestria şi dragostea ei faţă de acest sport frumos.

„Îmi amintesc cum mama m-a adus prima dată încoace. Eu nu prea voiam, dar mama a insistat. Treptat, a început să-mi placă. Acum vreau să obţin primele locuri”, a povestit dansatoarea, Ecaterina Verbiţcaia.

„Mă antrenez deja cinci ani. Ideea să fac dansuri mi-a plăcut din start. Doream să fiu foarte flexibilă”.

„Dansul contemporan a apărut în secolul al XX-lea sub influenţa unor schimbări de ordin cultural. Hip Hop-ul era specific situaţiei din America în cartierele populate de oameni de culoare. Modernul apare în opoziţie faţă de balet”, a menționat membrul juriului, Ucraina, Valeria Oleinic.

Preşedintele Federaţiei Dansului Modern şi de Estradă din Moldova a remarcat importanţa acestui campionat pentru toţi amatorii de dansuri. Victoria în această competiţie le va deschide învingătorilor calea spre competiţiile din Croația.

„Competiţiile durează două zile. La ele participă în jur de 60 de echipe din toată ţara: de la sud, nord, Tiraspol şi Bender”, a comunicat preşedintele Federaţiei Dansului Modern şi de Estradă din Moldova, Victoria Basiul.

„Am venit din stânga Nistrului. Ansamblul se numeşte „Alians”. Avem trei grupe, care prezintă trei dansuri. Venim la Chişinău în fiecare an”.

Participanţii prezintă programe individuale, perechi, în grupuri mici până la şapte persoane şi formation – adică 6-8 perechi care dansează sincron. Dansatorii sunt apreciaţi de membrii juriului în funcţie de muzicalitate, costume şi machiaj, dar şi de măiestria interpretării.

Campionatul Moldovei la dansuri se va desfăşura în zilele de 20 şi 21 ianuarie.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load