X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Voronin comentează declarația lui Dudnic

1 mar. 2018,, 13:55   Politică
7031 3

Vladimir Voronin consideră nedemnă declarația deputatului PD Corneliu Dudnic precum că este gată să ia arma în mînă atunci cînd se va produce unirea cu România, comunică Noi.md.

Politicianul a condamnat această afirmație, dar a precizat, totodată, că nu susține nici comportamentul celor care promovează deschis lichidarea Republicii Moldova ca stat.

„Nu sînt demne de un deputat aceste afirmații, de fapt, de orice cetățean, așa cum nu sînt demne aceste acțiuni care duc la destrămarea independenței, suveranității și integrității Republicii Moldova, din partea autorităților, în legătură cu acest centenar. Toate aceste acțiuni și declarații nu contribuie la dezvoltarea țării noastre”, a comentat Voronin.

„Noi nu-i susținem nici pe unii, nici pe alții, noi susținem independența Republicii Moldova. Așa am fost, așa și vom rămîne”, a adăugat Voronin.

Menționăm că deputatul PD Corneliu Dudnic a fost avertizat de conducerea formațiunii după ce a declarat recent că va fi primul care va lua arma în mînă în cazul unirii Republicii Moldova cu România.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?