Platon a numit cel mai mare secret al regimului lui Plahotniuc

Platon a numit cel mai mare secret al regimului lui Plahotniuc

Toți banii din cadrul furtului miliardului de euro din sistemul bancar din Moldova au fost furați de Plahotniuc și Șor, dar cel mai mare secret al regimului lui Plahotniuc este faptul că, pe lîngă Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, la furt a participat și o altă bancă comercială moldovenească, iar drept rezultat, acțiunile acestei bănci au fost cumpărate cu banii furați.


Despre acest lucru a declarat jurnaliștilor fostul deputat, omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat în Moldova pentru fraudă și spălare de bani în proporții deosebit de mari, menționînd că are toate dovezile în acest sens, transmite Noi.md.


"Toți banii au fost furați de Plahotniuc și Șor. Acest lucru este evident și clar și am toate dovezile în acest sens. În plus, eu am dovada faptului că o altă bancă, pe lîngă cele trei cunoscute, a fost implicată în furt, creînd o datorie artificială de 2 miliarde de lei, iar astăzi de la această bancă pot fi recuperate fără grijă aceste 2 miliarde de lei, precum și alte 2 miliarde de lei din procentele pentru cei 5 ani în care s-au folosit de aceste fonduri. În plus, eu am toate dovezile care confirmă faptul că acțiunile acestei bănci au fost cumpărate din banii furați. Am toate dovezile că procuratura, Centrul Național Anticorupție și Banca Națională a Moldovei au ascuns toate aceste lucruri și acesta este cel mai mare secret al regimului lui Plahotniuc. Nu veți găsi asta nici măcar în raportul Kroll. Noi am dezvăluit toate acestea, ele vor fi prezentate și sînt sigur că toți oamenii vor afla despre asta", a spus Platon.


El a spus că documentele se află la el. "Am cerut instanței să sechestreze toate conturile din documentele pe care le avem, tot ceea ce a fost ascuns de BNM, CNA și Procuratura Anticorupție", a spus Veaceslav Platon.


Potrivit acestuia, fostul procuror general a fost direct implicat în acest proces și a participat la ascunderea dovezilor. "Noi i-am scris toate plîngerile, petițiile, am cerut să dezvăluie totul, dar ei nu au vrut, au refuzat mereu", a spus Veaceslav Platon.
El a menționat că are un plan complet dezvoltat pentru returnarea miliardelor furate de la bănci, de la Plahotniuc și de la Șor, și el cu adevărat este realizabil.


 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load