PAS cere pedepsirea judecătorului care a examinat dosarul Șor

PAS cere pedepsirea judecătorului care a examinat dosarul Șor

Partidul Acțiune și Solidaritate a depus astăzi o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva lui Andrei Niculcea, cel care a examinat în primă instanță dosarul Șor, notează Noi.md.


Membrii formațiunii au argumentat că expedierea dosarului Șor la Curtea de Apel Chișinău a întîrziat cu peste 150 de zile: în timp ce termenul-limită era 7 august 2017, acesta a fost expediat abia pe 12 ianuarie 2018.


Potrivit legii, anume judecătorul este cel care trebuia să asigure transmiterea în termen a dosarului în instanța de apel. Conform sesizării depuse de PAS, judecătorului i se impută săvîrșirea abaterii disciplinare – „încălcarea, din motive imputabile judecătorului, a termenelor de îndeplinire a acţiunilor de procedură”, precum și încălcarea normelor imperative ale legislaţiei în procesul de înfăptuire a justiţiei.


Reprezentanții formațiunii susțin că motivul formal al tergiversării dosarului, invocat de judecătorul Niculcea, precum că nu s-a reușit traducerea sentinței în limba rusă, nu este plauzibil.


„În realitate, tergiversarea s-a făcut cu scopul de a amîna cît mai mult condamnarea definitivă a lui Șor, beneficiarul principal al ”furtului miliardului” conform celor două rapoarte ale companiei Kroll. Întrucît tergiversarea este una intenționată și urmărește un scop concret, în sesizare s-a solicitat aplicarea față de judecătorul Andrei Niculcea a celei mai aspre sancţiuni disciplinare”, susțin reprezentanții formațiunii.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load