X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Moldova și Japonia își vor intensifica cooperarea

5 sep. 2019,, 18:31   Politică
2157 0

Aprofundarea relaţiilor de cooperare moldo-nipone pe parcursul ultimilor ani, în special prin intermediul deschiderii ambasadelor la Tokyo şi Chişinău, a fost discutată de ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, cu ambasadorul Japoniei în Moldova, Masanobu Yoshii.

În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă subiectele ce țin de asistența tehnică, prin programe de grant acordate Republicii Moldova de Guvernul Japoniei, atrăgîndu-se o atenție sporită posibilităților de identificare a cofinanțării lor.

Ministrul Nicolae Popescu a salutat aprofundarea relaţiilor moldo-nipone pe parcursul ultimilor ani, în special prin intermediul deschiderii ambasadelor la Tokyo şi Chişinău, fapt care a contribuit indispensabil la intensificarea progresivă a relaţiilor bilaterale în numeroase domenii de interes reciproc.

În privința vizitelor la nivel înalt între cele două state, s-au discutat pașii ce urmează a fi întreprinși de către ambele părți pentru a asigura realizarea lor.

De asemenea, în cadrul întrevederii, interlocutorii au făcut și un schimb de opinii cu referire la situația politică și economică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?