X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Dodon, după vizita la PDM: Influenţa lui Plahotniuc a scăzut dramatic

26 dec. 2019,, 15:00   Politică
3387 4

Preşedintele Igor Dodon spune că a avut săptămîna trecută o întrevedere cu fracţiunea Partidului Democrat. Acesta constată că PD nu mai este sub influenţa lui Vlad Plahotniuc.

Igor Dodon spune că a vizitat fracţiunea PD la Parlament, după ce a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„Toţi erau, mi se pare, sau 26. Nu-mi amintesc. Conducerea fracţiunii era şi a partidului la Parlamentul Republicii Moldova, pentru că am avut atunci o discuţie cu Zinaida Petrovna, pe urmă am discutat ceva cu dl Diacov şi el a spus că la noi e fracţiunea, am intrat şi m-am salutat cu ei, nicio problemă. De aceea, ce au pe intern, asta-i problema fiecărui partid, dar trebuie să constatăm un lucru clar: influenţa fostei conduceri a PD – mă refer la dl Plahotniuc – în Partidul Democrat, în actuala fracţiune şi în partid a scăzut dramatic. Poate mai influenţează doi-trei exponenţi...”, a declarat Igor Dodon în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

„Poate mai sînt două, trei, patru persoane, dar în mare parte ei înţeleg foarte bine că trebuie să reformeze partidul. Ei sînt destul de hotărîţi să schimbe lucrurile, ei înţeleg că au avut de pătimit ca imagine – Partidul Democrat – şi eu ştiu că ei muncesc în această direcţie. De aceea, ce vor decide ei – să susţină în continuare guvernul Chicu sau să meargă la anticipate, pentru că trebuie să spunem un lucru foarte clar: nu va fi alt guvern în această legislatură, decît guvernul Chicu”, mai spune Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?