Ciubașenco explică de ce a demisionat din funcția de vicepreședinte al PN

Ciubașenco explică de ce a demisionat din funcția de vicepreședinte al PN

Vicepreședintele Partidului Nostru (PN), Dmitrii Ciubașenco, a demisionat din funcția de vicepreședinte al formațiunii. Contactat telefonic de reporterii ZdG, Ciubașenco și-a confirmat demisia din conducerea partidului.

„Această demisie este legată de rezultatul alegerilor parlamentare din 24 februarie. După cîte știți, Partidul Nostru nu a trecut pragul electoral și nici eu nu am trecut în circumscripția uninominală din Chișinău”, a declarat Ciubașenco.

De asemenea, acesta a mai adăugat că „atît timp cît Renato Usatîi nu revine în Moldova, pozițiile Partidului Nostru nu vor fi restabilite. Ceilalți membri din conducerea Partidului Nostru, inclusiv și eu, în lipsa lui Renato Usatîi nu sîntem capabili să-l înlocuim. Din această cauză, eu am considerat că este responsabilitatea mea pentru rezultatul din alegeri și din cauza aceasta am depus această cerere de demisie, însă rămîn membru de rînd al partidului”.

Dmitrii Ciubașenco a fost candidat al Partidului Nostru la alegerile prezidențiale din 2016. La alegerile parlamentare din acest an, Ciubașenco a candidat din partea PN pe circumscripția nr. 28, Chișinău.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load