Arapu va fi audiat de Comisia de anchetă privind furtul miliardului

Arapu va fi audiat de Comisia de anchetă privind furtul miliardului

Fostul ministru al Finanţelor, Anatol Arapu, şi fosta șefă a Victoriabank, Natalia Politova-Cangaș, vor fi audiaţi miercuri, 21 august, de Comisia de anchetă privind elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar. Anunţul a fost făcut de preşedintele comisiei Alexandru Slusari, comunică MOLDPRES.


Potrivit sursei citate, după audierea celor doi, membrii comisiei vor decide dacă îl vor audia şi pe fostul premier Vlad Filat.


Săptămână curentă, Comisia parlamentară de anchetă a constatat că după ce Guvernul RM a decis acordarea garanțiilor de stat pentru creditele de urgenţă acordate de Banca Naţională a Moldovei în valoare de 9,5 mlrd de lei, cele trei bănci au activat fără a dispune de o administrare specială de stat și au sustras sume colosale de bani din sistemul bancar al Republicii Moldova.


„Conducerea Guvernului și a Băncii Naționale a acționat în acea perioadă neglijent, neasigurând imediat după acordarea garanților de stat, control asupra BEM, Unibank și Banca Socială”, a spus Slusari.


El a specificat că membrii comisiei au cerut organelor de drept pornirea urmăririi penale pe numele lui Iurie Leancă, Dorin Drăguțan, Adrian Candu și Anatol Arapu.


Garanțiile de stat emise în cazul celor trei bănci au fost transformate ulterior în datoria de stat.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load