Programul „Prima Casă” va fi extins

Programul „Prima Casă” va fi extins

Categoriile de beneficiari ai proiectului Prima Casă, adoptat recent de Legislativ, ar putea fi extinse, a anunțat premierul Pavel Filip la postul public de televiziune, notează NOI.md.

Șeful Executivului a menționat că, în cadrul celui de-al doilea proiect, vor fi identificate categorii speciale de beneficiari și vor fi incluse facilități suplimentare față de ce a fost prevăzut în primul proiect.

„Toate studiile pe care le avem ne vorbesc despre faptul că tinerii pleacă din Republica Moldova în primul rînd din cauza lipsei unei perspective de a-și cumpăra o locuință. Sperăm ca prin acest program să rezolvăm această problemă. Pe viitor ne dorim să-l dezvoltăm. Convențional, pe coridoarele Guvernului el deja se numește „Prima casă 2”. Vom identifica categorii speciale, care vor avea și facilități suplimentare decît le prevede Programul „Prima casă””, a spus Filip.

Potrivit proiectului adoptat la sfîrșitul anului de către deputații, beneficiari ai programului „Prima Casă” pot fi toţi moldovenii cu vîrstă de pînă la 45 de ani, care au un loc de muncă oficial. O altă condiţie este să nu deţină un alt imobil sau credit ipotecar activ, iar salariul lunar trebuie să fie de două ori mai mare decît rata lunară. Pentru început, aceștia trebuie să achite 10 la sută din valoarea apartamentului sau a casei, care nu trebuie să depășească un milion de lei. Totodată, deputaţii au decis ca veniturile obținute peste hotare de soție, soț sau rudele de gradul întîi ale celor care vor accesa programul „Prima Casă” să fie considerate eligibile.


 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load