Bașcanul, despre intenția lui Băsescu de a vizita Găgăuzia: Noi nu-i garantăm securitatea

Bașcanul, despre intenția lui Băsescu de a vizita Găgăuzia: Noi nu-i garantăm securitatea

„Autoritățile din Găgăuzia nu-i vor putea garanta securitatea fostului președinte al României, Traian Băsescu, în cazul vizitei sale în autonomie”, a declarat bașcanul Irina Vlah în timpul conferinței de presă de bilanț.

Guvernatorul autonomiei a menționat că fostul președinte român nu este înțeles de locuitorii Găgăuziei, din cauza poziției sale referitoare la necesitatea unirii Republicii Moldova cu țara vecină.

„Eu nu l-aș sfătui să vină în Găgăuzia, pentru că nu-i putem asigura securitatea. În calitate de președinte, domnul Băsescu, așa cum se spune, a spus multe lucruri de prisos. Eu nu știu dacă a cîștigat dividende politice în țara sa, dar faptul că locuitorii UTA Găgăuzia au prins ură împotriva lui este cert", a spus bașcanul.

Irina Vlah a adăugat că ideea de unificare cu România nu este în interesul locuitorilor Găgăuziei.

„Locuitorii Găgăuziei au spus în repetate rînduri: noi sîntem stataliști. Vrem să fim în componența Republicii Moldova”, a subliniat bașcanul.

Anterior, Traian Băsescu a promis că "foarte curînd" va vizita Găgăuzia.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load