Indicatoare pentru pietoni alimentate cu energie solară, în centrul capitalei (VIDEO)

Indicatoare pentru pietoni alimentate cu energie solară, în centrul capitalei (VIDEO)

Indicatoare pentru pietoni alimentate cu energie solară au apărut în centrul capitalei.

Mai exact, acestea sînt dotate cu baterii reîncărcabile de la soare. Astfel, pe parcursul zilei se acumulează energia, iar noaptea indicatoarele luminează intermitent. Unii conducători auto salută inițiativa autorităților, iar alții spun ca ar fi mai bine ca trecerile de pietonii să fie iluminate suficient.
Strada 31 august, segmentul dintre străzile Pușkin și Bănulescu-Bodoni, are indicatoare pentru pietoni cu lumina intermitentă, care funcționează pe baterii solare.  

Bateriile absorb lumina solara pe parcursul întregii zile, pentru ca ulterior să o transforme în energie. Astfel că noaptea beculețele se aprind automat, rezistînd pîna la 12 ore. Responsabilii de la Direcția generală transport spun ca important este ca panourile să fie curățate pe timp de iarnă, pentru că zăpada așezată pe ele ar putea împiedica pătrunderea razelor solare.

 Surprinși, pietonii spun ca acum se simt mai în siguranță. 

„Și așa eram atentă, dar acum mă simt în siguranță 100 de procente.”

„În Europa pietonii au tot timpul prioritate. Numai au pus piciorul pe zebră și șoferii trebuie să oprească. Dar la noi e dezordine.”

„Oricum ne asiguram, ne uitam în stînga, în dreapta, dacă ne-a văzut șoferul și atunci mergem.”

Noaptea, indicatorul poate fi zărit de departe,însă nu și pietonul, avînd în vedere că zebrele sînt slab iluminate, spun șoferii. 

În total, în centrul capitalei au fost instalate patru astfel de indicatoare. 

Vitalie Butucel, șef interimar al Direcției transport a Primăriei Chișinău, a afirmat: „Anume acolo au fost instalate aceste indicatoare, pentru că vor fi foarte mulți vizitatori în aceasta piață, în acest tîrg de Crăciun, deci va fi un mare flux de pietoni.”

Inițiativa este a Direcției transport Chișinău, care susține că a primit gratuit toate indicatoarele de la un agent economic. Este, deocamdată, un proiect-experiment. Daca va avea succes, în 2018 ar putea fi instalate și mai multe indicatoare de acest fel pe străzile capitalei.

                                          

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load