Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

O pictură uimitoare cu o regină a fost găsită în Pompeii

22 noi. 2018,, 02:31   Externe
2856 0

Arheologii aflaţi în străvechiul oraş Pompeii au găsit o pictură remarcabilă ce înfăţişează o scenă dintre zeul roman Jupiter şi regina Leda a Spartei din mitologia greacă.

Fresca a fost găsită în dormitorul unei case din rămăşiţele oraşului roman. Conform Fox News, în frescă, Jupiter este transformat în lebădă. Imaginea lui Leda în timpul unei relaţii intime cu zeul sub forma lebedei era o decoraţiune obişnuită a caselor din Pompeii şi Herculaneum, un alt oraş distrus de erupţia vulcanului Vezuviu, în 79 d. Hr.

La scurt timp după erupţie, Pompeii a fost îngropat în cenuşă vulcanică, iar 2.000 de locuitori ai oraşului au fost ucişi. Leda este un personaj important din mitologia greacă. „Scena, plină de senzualitate prezintă uniunea dintre Jupiter, transformat în lebădă, şi Leda, soţia regelui Tyndareos”, au explict membrii sit-ului arheologic Pompeii.

„Din relaţiile sale, prima cu Jupiter şi a doua cu Tyndareos, au rezultat doi gemeni Castor şi Pollux ce s-au născut dintr-un ou, numiţi şi dioscuri, Elena care va deveni soţia regelui Menelau al Spartei, ce a provocat şi începerea Războiului Troian, şi Clitemnestra, soţia şi asasina regelui Agamemnon, fratele lui Menelau ”. În mitologia greacă, copiii lui Leda ar fi fost născuţi prin Zeus, versiunea grecească a lui Jupiter.

Directorul parcului arheologic Pompeii, Massimo Osanna, a afirmat că fresca este excepţională. Fresca ale cărei culori sînt remarcabil de puternice a fost descoperită în timpul unor lucrări de consolidare. Sit-ul arheologic a rămas neatins timp de 1.500 de ani, pînă cînd a fost redescoperit în timpul secolului XVIII.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?