Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Mass-media: Rusia și UE au convenit asupra tranzitului de mărfuri către regiunea Kaliningrad

13 iul. 2022,, 09:14   Externe
2889 0

Uniunea Europeană și Rusia au convenit asupra tranzitului de mărfuri către regiunea Kaliningrad, relatează ziarul Izvestia, citînd surse de rang înalt din partea rusă.

"Uniunea Europeană (UE) și Rusia au convenit asupra tranzitului de mărfuri către regiunea Kaliningrad. Bruxelles-ul a oferit un document care "a satisfăcut pe deplin" Moscova", se spune în mesaj.

Potrivit sursei, aprobarea documentului final între Bruxelles și Vilnius se desfășoară de cîteva săptămîni.

"În acest document se spune că nu se permite restricționarea circulației mărfurilor între subiecții Federației Ruse. Adică, toate bunurile care merg în regiune vor fi retrase, ca excepție, de pe listele de sancțiuni. Este vorba atît despre tranzitul feroviar, cît și despre cel auto", sînt citate în mesaj cuvintele sursei informate.

Începând cu 18 iunie, căile ferate lituaniene au oprit tranzitul către Kaliningrad a unui șir de mărfuri care erau vizate de sancțiunile UE. Purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Lituania acționează agresiv și a depășit limitele neprietenoase. Ambasadorul UE, Markus Ederer, a fost convocat la Ministerul de Externe, partea rusă a cerut reluarea imediată a tranzitului, de altfel ar urma măsuri de răspuns. Autoritățile lituaniene neagă încălcarea acordului de tranzit și susțin că doar au respectat sancțiunile UE. Președintele Gitanas Nauseda a declarat că Vilnius nu va face concesii.


În același timp, mai tîrziu, guvernatorul regiunii Kaliningrad, Anton Alihanov, a declarat că există informații despre intenția Comisiei Europene de a-și îndeplini obligațiile și de a nu împiedica tranzitul, se așteaptă o soluționare diplomatică a acestei probleme. O sursă din cadrul Comisiei Europene a declarat pentru RIA Novosti că CE se află în strânsă legătură cu autoritățile lituaniene cu privire la tranzitul mărfurilor către Kaliningrad și în dependență de dezvoltarea situației va oferi instrucțiuni suplimentare.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?