X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

O mașină Tesla pe autopilot, implicată într-un nou accident grav

30 mai. 2018,, 13:00   Externe
2799 0

Un sedan Tesla fixat pe pilot automat a intrat într-un automobil de poliție staționat în Laguna Beach, California. În urma impactului, șoferul a fost rănit, iar mașina de poliție a fost făcută zob în partea din spate, scrie Digi24.ro.

Sergentul Jim Cota, ofițer de informații în cadrul departamentului de poliție din Laguna Beach, a postat pe Twitter mai multe imagini de la fața locului. Accidentul a avut loc marți.

Șoferul Teslei a suferit răni minore la nivelul feței, din cauza ochelarilor de vedere. Potrivit The Guardian, acesta a declarat poliției că mașina sa era pe autopilotaj, dar informația va trebui confirmată de o expertiză tehnică.

Dacă se va confirma faptul că sedanul era programat pe autopilot, atunci acesta va fi al treilea accident de asemenea factură în care un autovehicul al companiei Tesla a fost implicat până în prezent.

"Atunci când folosesc pilotul automat, șoferilor li se amintește continuu să își țină mâinile pe volan și să mențină controlul asupra vehicului pe toată durata cursei. Tesla a precizat întotdeauna cât se poate de clar că autopilotul nu îndepărtează riscul de accidente și înainte ca șoferul să treacă pe pilot automat, trebuie mai întâi să accepte o casetă de dialog în care i se aduce la cunoștință că «autopilotul este proiectat pentru autostrăzi care au un separator pe mijloc și o delimitare clară a benzilor»", a explicat un purtător de cuvânt al companiei Tesla.

Tesla face în prezent obiectul unei anchete a NTSB, organismul cu rol de reglementare în transporturile din Statele Unite, în urma unui accident mortal în care a fost implicată una dintre maşinile companiei tot în California, pe 23 martie.

Constructorul a subliniat că primele elemente ale anchetei au evidenţiat faptul că sistemul de pilotare automată era activat în momentul producerii accidentului, însă şoferul nu a răspuns la avertismentele vizuale şi sonore, care îi cereau să îşi repună mâinile pe volan înainte de accident, în urma căruia automobilul s-a izbit de un zid care separa două sensuri de circulaţie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?