Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4056

În Germania, zeci de oameni au rămas fără acoperiş deasupra capului

20 mai. 12:05   Externe
2279 0

Vestul Europei, la un pas de catastrofă! Inundaţiile au devastat mai multe regiuni din sud-vestul Germaniei.

Ţara a intrat deja în alertă, iar cancelarul Olaf Scholz a vizitat oraşele afectate. În regiunea Saarland, a plouat într-o zi cît pentru o lună. Regiunea nu s-a mai confruntat cu astfel de inundaţii de mai bine de treizeci de ani.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei a spus următoarele: "Putem vedea aici violenţa pe care o poate provoca natura şi cît de pregătiți trebuie să fim pentru astfel de evenimente. Nu este prima dată cînd ne confruntăm cu un aşa dezastru natural.

Trebuie să analizăm ce putem face şi ce este necesar. Toată lumea trebuie să facă acest lucru".

Mai multe clădiri au fost avariate, iar zeci de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele. Rămaşi fără un acoperiş deasupra capului, s-au adăpostit în şcoli - acolo unde autorităţile le-au dus provizii. A fost înfiinţată şi o linie telefonică specială pentru cei izolaţi de ape, notează Noi.md cu referire la observatornews.ro.


Sute de pompieri, ajutaţi de mii de voluntari, s-au mobilizat pentru a curăţa străzile.

Viiturile din ultimele zile le-au amintit locuitorilor de cele mai grave inundaţii din istoria Germaniei, din iulie 2021. Atunci, 183 de oameni au murit.

0
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?