X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

115 școli și grădinițe din capitală vor fi reparate în acest an

29 iun. 2021,, 13:07   Capitala
1974 0

115 instituții din domeniul educației din capitală vor fi desfășurate lucrări de reparație pe parcursul anului curent.

În acest scop, din bugetul municipal au fost alocați peste 129 milioane de lei. Subiectul reabilitării edificiilor instituțiilor educaționale a fost discutat luni, în cadrul ședinței operative săptămînale.

Pentru reabilitarea a 88 de grădinițe din capitală au fost prevăzuți cca 26 milioane de lei. În cadrul a 19 instituții lucrările de reparație deja au fost finalizate, în alte 48 - activitățile enunțate sînt la faza de început, iar în restul 21 de grădinițe lucrările sînt la etapa de contractare a serviciilor sau urmează inițierea lucrărilor de reparație.

E de menționat că pentru lucrări de reparație capitală la 3 instituții de educație timpurie, care urmează a fi redeschise au fost alocați 23,5 milioane lei, inclusiv două în sectorul Buiucani și una în sectorul Rîșcani. Mai mult, pe parcursul anului curent urmează a fi redeschise 26 de grupe de copii în 14 IET. În acest sens, în unele instituții lucrările deja au început, iar în altele au fost semnate contractele pentru lucrări sau se află în proces de evaluare a ofertelor pentru servicii de reparație.

De asemenea, pentru reparația și extinderea rețelei instituțiilor de învățămînt secundar au fost alocate resurse financiare în valoare de 34,7 milioane lei (LT „Pro Succes", gimnaziile nr. 6 și nr. 68, Dobrogea, LT „Steliana Grama" din sectorul Ciocana și două instituții din sectorul Rîșcani: liceele „M. Lomonosov" și „Waldorf".


Pentru anumite instituții, procedura de achiziții a fost deja finalizată, iar la Gimnaziul nr. 6 - lucrările sînt la faza de proiectare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?