Deși, după finalizarea lucrărilor, această gaură ar fi fost acoperită cu pietriș, la un moment dat, aceasta s-a adîncit. Acum, oamenii nu mai pot intra direct în curțile de bloc și sînt nevoiți să ocolească zona, pentru a putea parca lîngă casă.
Într-un filmuleț postat pe rețelele sociale, conducătorul auto povestește cum s-a surpat drumul exact sub mașina sa. I s-ar fi întîmplat pe strada Nicolae Testemițanu din sectorul Botanica al capitalei. Această porțiune de drum a fost acoperită după ce acolo au fost făcute lucrări de reparație a conductei de gaze.
Alți locatari din zonă ne-au spus că lucrările la conducta de gaze s-ar fi făcut acum aproximativ o lună, pe o arie extinsă, însă ulterior, anumite porțiuni de drum nu ar fi fost acoperite calitativ.
Zona în care s-a surpat pămîntul era încercuită cu o banda pe care scria "Gaz". Așa că am telefonat la Chișinău Gaz, ca să aflam cine se face responsabil de surparea drumului și ce fel de lucrări au fost efectuate. De acolo ni s-a spus, însă, că informații detaliate la acest subiect ni se vor oferi… mîine.
Adăuga comentariu