X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Un dinte de monstru marin, găsit în Oceanul Pacific

3 ian. 04:00   Ştiinţă şi IT
3154 0

Oamenii de știință au descoperit pentru prima dată un dinte de megalodon, bine conservat, la o adîncime de 3.000 de metri pe fundul Oceanului Pacific.

Dintele are o vechime estimată la 3,5 milioane de ani. Aceasta este o descoperire unică, deoarece megalodon este un rechin din genul Otodus, care a dispărut în urmă cu aproximativ 2,6 milioane de ani.


Megalodonul (Otodus megalodon) a fost una dintre cele mai mai maiestuoase și misterioase creaturi care au trăit vreodată în oceanele lumii. Acești rechini antici au dominat adîncurile mării, fiind unul dintre cei mai mari prădători din istoria planetei.
Potrivit cercetărilor, megalodonul era un adevărat prădător, capabil să mănînce balene și alte creaturi marine mari. Dinții săi erau ascuțiți și zimțați, adaptați pentru a sfîșia și zdrobi carnea prăzii.


Dintele a fost găsit de o echipă de cercetători aflați la bordul navei Nautilus în timp ce studiau geologia și biologia fundului mării cu ajutorul unui robot subacvatic.


Descoperirea dintelui de megalodon la această adîncime deschide noi perspective pentru studierea habitatului acestor prădători antici și a comportamentului lor în adîncurile oceanului. Oamenii de știință ar putea afla mai multe despre modul în care rechinul vîna și se adapta la viața în adîncurile mării.



Descoperirile științifice precum aceasta îi pot ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine și să păstreze ecosistemele unice ale oceanelor, care sînt încă un mister pentru știință.

2
3
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?