Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Telescopul Hubble a observat o galaxie uimitoare, ascunsă în spatele Căii Lactee

1 iun. 2022,, 06:00   Ştiinţă şi IT
2512 0

Telescopul Spațial Hubble a surprins galaxia spirală IC 342, cunoscută și sub numele de Caldwell 5. Oamenii de știință au avut unele dificultăți în observarea ei din cauza obstacolelor existente în cale, a indicat NASA.

„Galaxia spirală IC 342, sau Caldwell 5, apare în apropierea ecuatorului discului perlat al Căii Lactee, care este aglomerat cu gaz cosmic gros, praf întunecat și stele strălucitoare, toate acestea întunecîndu-ne vederea și făcînd dificilă observarea ei”, a scris NASA într-o declarație.

Hubble poate privi printre rămășițe, într-o oarecare măsură, deoarece telescopul are capacități în infraroșu. Lumina infraroșie este mai puțin dispersată de praf și permite o vedere mai clară a galaxiei din spatele materiei interstelare.

Una dintre cele mai strălucitoare galaxii de pe cerul nostru

„Această vedere strălucitoare, cu fața spre centrul galaxiei, prezintă șuvițe de praf întrepătrunse în brațe spectaculoase care se înfășoară în jurul unui nucleu strălucitor de gaz fierbinte și stele”, a scris NASA despre această imagine, potrivit Space.


„Acest nucleu este un tip specific de regiune numită nucleu H II – o zonă de hidrogen atomic care a devenit ionizat. Astfel de regiuni sînt locuri de naștere energetice ale stelelor, unde se pot forma mii de stele în cîteva milioane de ani.”

Stelele albastre ionizează sau energizează hidrogenul din jurul locului în care se nasc datorită emiterii de lumină ultravioletă, a precizat NASA. De asemenea, aceasta ar fi una dintre cele mai strălucitoare galaxii de pe cerul nostru dacă nu ar exista atît de mult praf în cale.

IC 342, relativ apropiată din punct de vedere galactic

IC 342 este, în același timp, relativ apropiată din punct de vedere galactic, la doar 11 milioane de ani-lumină de Pămînt. În plus, are aproximativ jumătate din diametrul Căii noastre Lactee (50.000 de ani-lumină în diametru), ceea ce o face, de asemenea, relativ mare.

Telescopul Spațial Hubble se află în spațiu de 31 de ani și a fotografiat această galaxie de mai multe ori pînă acum.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?