X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Amenzi uşoare pentru Ibrahimovic şi Lukaku după altercaţia lor din Cupa Italiei

27 apr. 2021,, 10:30   Sport
2665 0

Suedezul Zlatan Ibrahimovic (AC Milan) şi belgianul Romelu Lukaku (Inter Milano) au primit amenzi uşoare după incidentul în care au fost implicaţi în luna ianuarie, cu ocazia meciului disputat de echipele lor în Cupa Italiei la fotbal, informează AFP.

"Amendă de 4.000 de euro pentru Ibrahimovic, 3.000 de euro pentru Lukaku, 2.000 de euro pentru AC Milan şi 1.250 de euro pentru Inter", acestea sînt sancţiunile anunţate de Federaţia italiană de fotbal (FIGC), la capătul unui acord încheiat cu părţile implicate.

FIGC a demarat o anchetă în acest caz, la începutul lunii februarie, în urma căreia a stabilit că a fost vorba de un "comportament nesportiv cu fraze provocatoare" ale celor doi jucători, reţinînd totodată "o responsabilitate obiectivă" a cluburilor lor.

Cu ocazia meciului din sferturile de finală ale Cupei Italiei, cîştigat cu 2-1 de Inter, pe 26 ianuarie, Ibrahimovic şi Lukaku au avut o confruntare verbală cu puţin timp înainte de pauză. Printre numeroasele insulte pe care şi le-au adresat reciproc, suedezul a fost acuzat că ar fi făcut referire la originile congoleze ale atacantului belgian, evocînd credinţe voodoo.

"Ibra" s-a apărat imediat, asigurînd că "nu este loc pentru rasism în lumea lui Zlatan". Un motiv care nu a fost reţinut de Federaţia italiană la capătul anchetei sale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?