X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Victimele violenței în familie și agresorii vor fi monitorizați electronic

5 oct. 2020,, 16:45   Societate
2661 1

Victimele și agresorii violenței în familie vor fi monitorizați electronic prin intermediul unei brățări. Aceștia vor fi dotați cu acest gadget, după ce judecătorii vor emite ordonanță de protecție în cazuri penale sau contravenționale.

Monitorizarea va fi aplicată de către angajații Inspectoratului Național de Probațiune, iar de supravegherea acesteia se vor ocupa polițiștii. Noile reglementări menite să protejeze victima, dar și să reducă șansele de recidivă a autorului agresiunii vor intra în vigoare în ianuarie 2021, scrie cotidianul.md.

Brățara electronica va fi purtată la mînă sau picior de către agresor. La fel va fi dotată cu un dispozitiv și victima, potrivit reprezentanților Inspectoratului Național de Probațiune.

„Monitorizarea electronică se va face cu trackere, care sînt aplicate obligatoriu la autor. Totodată, acesta interacționează în timp real cu victimă, care va purta un dispozitiv, care este de o mărime mult mai mică și care, bineînțeles, reacționează în timp real, în momentul în care această ordonanță de protecție este încălcată”, a declarat directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi.

În cazul în care agresorul se va apropia de victimă și nu va respecta distanță stabilită de către judecători, atît persoana care a avut de suferit în urma agresiunii, cît și oamenii legii vor fi informați concomitent prin intermediul aplicații despre acest lucru.


„Victima fiind informată despre faptul că se apropie agresorul sau se află în nesiguranță, deci ia toate măsurile. Se prezintă într-un loc public, vizibil cu multă populație sau dacă este polițist în preajmă se adresează sau intră într-o instituție indiferent de proprietatea sa și anunță că așteaptă să vină poliția”, a spus Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian

O brățara electronică costă pînă la nouă mii de lei, iar dacă aceasta va fi deteriorată de către subiecții monitorizării respectării ordonanță de protecție, atunci aceștia vor fi obligați să achite cheltuielile pentru reparația sau cumpărarea altui gadget. În opt luni ale acestui an, magistrații au emis 2748 de ordonanțe de protecție, iar 1173 dintre ele au fost încălcate de către agresori. Prin intermediul monitorizării electronice, autoritățile speră să reducă rata recidivelor.

„Ne-am pus în scop să diminuăm atît rata de recidivă la nerespectarea ordonanței de protecție, cît și protejarea victimei în așa fel încît să reușim rata recidivei cu minim 20 la sută” a mai spus Andrei Iavorschi.

Datele Inspectoratului General al Poliției arată că în primele opt luni ale acestui an, peste 2000 de persoane au fost victime ale violenței în familie. În total, oamenii legii au înregistrat 1650 de cazuri, iar multe dintre ele au fost comise în perioada izolării în contextul pandemiei de COVID-19.

„Cazurile erau mult mai frecvente în prima perioadă de izolare, măsurilor de constrîngere pe care le-am avut”, a precizat Marin Maxian.

Proiectul privind monitorizarea electronică a fost votat în luna mai de Parlament. Acesta va intra în vigoare la expirarea termenului de șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?