X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 507

Un director de școală, dar și doi primari au ajuns în vizorul ANI

12 oct. 2020,, 12:15   Societate
3099 0

Săptămîna trecută, Inspectoratul de integritate al ANI a emis șapte procese verbale cu privire la contravenție în privința unui angajat al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, doi primari din raioanele Cimișlia și Drochia, trei consilieri locali și unui conducător de organizație publică din cadrul APL Rîșcani pentru că au încălcat prevederile legale la depunerea declarațiilor de avere și interese personale.

Totodată, inspectorii de integritate au expediat în instanța de judecată un proces verbal întocmit pe numele unui vicedirector de spital raional pentru nedeclararea și nesoluționarea unui conflict de interese. În baza proceselor verbale cu privire la contravenție din perioada vizată au fost aplicate amenzi în sumă totală de 15 mii lei.

Alte trei cauze contravenționale pentru nedepunerea și depunerea tardivă a declarațiilor de avere și interese personale au fost pornite pe numele unui angajat al Serviciului Vamal și a doi consilieri dintr-o suburbie a capitalei și din raionul Cantemir.

Două controale au fost inițiate pe numele unui primar din raionul Ialoveni și a unui director de școală din Drochia.

Prin sistemul ”e-Integritate” au fost repartizate spre examinare inspectorilor 49 de sesizări. La fel, subiecților declarării au fost eliberate 14 certificate de integritate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?