„Herbul” Moldovei, pe care îl cunoaştem atît de bine din „peceţile” atîrnate (imprimate) la sfîrşitul documentelor Cancelariei de Stat a Moldovei, din descrierea mitropolitului Dosoftei, brodate pe steagurile vechi ale Statului Moldovenesc, inclusiv pe drapelele Republicii Democratice Moldoveneşti (2.12.1917—27.03.1918), României şi Republicii Moldova reprezintă un scut cu capul de bour cu stea în frunte, avînd în dreapta o roză (mai tîrziu – soarele), în stînga – semiluna.
Pe parcursul veacurilor stema a suferit unele modificări neesenţiale, dar, elementele de bază – scutul, capul de bour cu mobilele însoţitoare (soarele, semiluna) – au rămas, practic, constante şi definitorii, reprezentînd dintotdeauna Simbolul Statalităţii Moldoveneşti.
Prima mărturie scrisă, dar de inspiraţie legendară, despre stema şi sigiliul Ţării Moldovei o avem din prima istorie a Moldovei, scrisă în limba moldovenească – Letopiseţul lui Gr. Ureche. Din „Predoslovia” lui aflăm, că, „îmblînd păstorii de la Ardeal, ce să cheamă Maramoroş... au dat de o heară ce să cheamă buor şi după multă goană ce au gonit-o prin munţi cu dulăi, o au scos la şesul apei Moldovei. Acolea hiindu şi hiara obosită, au ucis-o la locul unde se cheamă acum Buoreni... Şi hierul ţarii sau pecetea cap de buor să însemnează”.
Despre sigiliul Moldovei şi aplicarea lui, Misail Călugărul, interpolator al lui Gr. Ureche, scrie mai amănunţit: „într-acei păstori ce au nimerit pe locul acesta, fost-au şi Dragoşcarile au venit de la Maramoroş, carile să vedea mai de cinste şi mai de folos toţi, pe carile cu toţii l-au pus mai mare şi purtătoriu lor de grijă. Şi dacă l-au pus domn, luară pildă de pre capul acei heară năsîlnice, bour... şi pusără de au făcut pecete Ţării Moldove, de trăieşte păn într-aceste vremi în mînule cui alege Dumnădzău a hire (= să fie) domn ţării, de trăieşte păn astăzi, de să pune pre cărţi (= scrisori), ce poronceşte domnul de tocmele şi de aşedzări lăcuitorilor...” În „Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor”, D. Cantemir, om de ştiinţă şi cultură, fost domn al Moldovei, care spera să reia tronul, nu putea admite ca ţara sa să fie întemeiată de nişte ciobani hoinari. El afirmă, că „Dragoş vodă au fost domn şi fecior de domn”.
În partea I „Gheografică”, capitolul VIII din „Descrierea Moldovei” (1716), D. Cantemir, preluînd subiectul legendar, cunoscut de la Gr. Ureche şi M. Costin, privind descălecarea (= întemeierea) Moldovei, scrie că „Dragoş a hotărît ca stema noii domnii să fie un cap de bour”.
Stema Statului Moldovenesc: capul de bour cu stea între coarne, flancat la dreapta de o roză (soare) la stînga – de semilună, constituie elementul de bază al sigiliului Moldovei, al steagului Moldovei, al monedelor moldoveneşti. Cea mai veche pecete domnească păstrată este cea atîrnată de un document semnat de Petru I Muşat la 1384. Imprimanta (urma) pecetei pe ceară albă cuprinde un scut triunghiular cu un cap de bour, avînd între coarne o stea, însoţit la stînga de o roză, la dreapta – de semilună. Specialiştii consacraţi au descifrat legenda ce înconjoară la margini sigiliul: „Petru voivoda Moldaviensis.” Această amprentă sigilară o vedem şi pe primele monede moldoveneşti – groşi – bătuţi de Petru I Muşat.
Majoritatea sigiliilor domneşti, conţinînd elementul constitutiv obligatoriu au legenda în limba slavonă. De exemplu: „Печать ио Романа воевода Земле Молдавской”− atîrnată de documentul din 30 martie 1392. Sigiliul atîrnat de gramota semnată de Alexandru cel Bun are legenda: „Печать Олександра воевода, господарь Земли Молдавской”.
Peceţile lui Ştefan al III-lea cel Mare atîrnate pe mai bine de 500 de documente cunos-cute pînă astăzi, puţin diferă între ele cuprinzînd stema Moldovei, au o legendă modestă, inspirînd demnitate: „Печать ио Стефана воевода Земли Молдавской...”
Adăuga comentariu