X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Specialiștii sînt în alertă. De ce ar trebui eliminată urgent trecerea la ora de iarnă?

19 oct. 2023,, 19:30   Societate
6943 1

Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă îi afectează atît pe oamenii sănătoși de vîrstă activă, cît şi pe cei cu boli cronice, arată un psihiatrul bulgar Veselin Gherev.

Din acest motiv, susține el, ţările din grupul BRICS (format în jurul Rusiei, Chinei și Braziliei) au renunțat la această schimbare de cîţiva ani, transmite Rador.

„Schimbarea este dăunătoare pentru persoanele care iau medicamente, deoarece le încurcă programul zilnic de administrare. Pacienţilor mei care iau medicamente de trei ori pe zi le recomand încă din ziua de luni din săptămîna dinaintea schimbării orei să-şi modifice medicaţia înapoi cu 10 minute în fiecare zi.

În acest fel, pe măsură ce se obişnuiesc treptat cu noul regim, acesta va fi automat ajustat la noua oră. De asemenea, ne putem modifica ora de culcare cu 15 minute mai devreme în fiecare zi în timpul săptămînii, după schimbarea orei. Toată rutina zilnică se schimbă şi aceasta este o dificultate. Ne culcăm pe aşa-zisa ‘oră veche’ şi ne trezim pe ora ‘nouă’, întotdeauna existînd un deficit de o oră, ceea ce este esenţial.

În săptămîna după schimbarea orei, studii internaţionale demonstrează că vacile dau cu 50% mai puţin lapte, iar găinile depun mai puţine ouă. Acest lucru se explică prin faptul că persoanele care se ocupă de hrănirea şi curăţarea grajdurilor şi coteţelor sînt afectate de schimbare orei.


Din acest motiv, specialistul bulgar sugerează că ar trebui eliminat sistemul celor 2 fuse orare, mai ales că rațiunile economice din cauza cărora a fost instituit, în anii `80, nu mai sînt valabile.

"Cea mai bună opţiune este ora astronomică – genomul uman este configurat, astfel încît să funcţioneze cel mai bine în zona geografică în care s-a născut o persoană, respectiv după fusul orar specific”, a explicat Gherev.

48
1
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?