Sfîntul Ioan Botezătorul. Tradiţii şi obiceiuri

20 ian. 08:00   Societate
2792 0

Ziua Sfîntului Ion Botezătorul reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă deschise pe 19 decembrie de Sfîntul Nicolae.

În fiecare an, pe 20 ianuarie, creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Soborul Sfîntului Ioan Botezatorul, zi în care îl cinstesc pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan.

Sărbătoarea de Sfîntul Ion mai este cunoscută și sub numele de "Sînt-Ion", "Înaintemergătorul Domnului" sau "Soborul Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul".

Tradiția populară spune că Sfîntul Ioan este protectorul pruncilor și veghează ca aceștia să se nască sănătoși.
Ziua de Sfîntul Ion este un prilej de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.
Unii oameni serbează ziua de Sfîntul Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.

Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfîntul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu apă sfințită(agheasmă nouă), pentru ca el să fie ferit de boli și necazuri tot timpul anului.


Se mai spune că de Sfîntul Ioan este interzisă folosirea cuțitului, toate alimentele de la masă fiind rupte cu mîna.

De asemeni nu trebuie folosită mătura, se spune că măturatul ar deranja liniștea morților.

După Sfîntul Ion se botează gerul, adică se mai înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.
Un obicei destul de întîlnit în ziua de Sfîntul Ion este iordănitul, tradiție străveche ce se aseamănă foarte mult cu colindatul și încă se mai respectă în satele românești.

4
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Majorarea salariilor miniștrilor pînă la 50 de mii de lei va contribui la îmbunătățirea activității Cabinetului de Miniștri?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий