X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Șefa statului a vizitat la Slobozia Mare, Cahul, o familie de antreprenori locali

19 aug. 2023,, 15:40   Societate
3661 0

În timpul vizitei de la Slobozia Mare, raionul Cahul, Președinta Maia Sandu a trecut pragul casei familiei Minciună.

„În această curte, din acest sat pitoresc, am întîlnit oameni ingenioși și harnici. Cu ajutorul partenerilor externi, a susținerii primite din partea Grupului de Acțiune Locală „Lunca Prutului de Jos”, dar și cu suportul Organizației pentru Dezvoltare a Antreprenoriatului (ODA), membrii familiei își dezvoltă afacerea și îmbogățesc traseul turistic regional”, a spus șefa statului.

După experiența în domeniul vitivinicol acumulată în țară și în Noua Zeelandă, în 2020, Nicolae și-a amenajat acasă o cramă sub brandul „Domeniile Pană”. Anual, produce 4000 de sticle de vin clasa Premium, pe care, de curînd, va începe să le exporte în Germania. De asemenea, cu ajutorul programului „Femei în afaceri” din cadrul ODA, care susține meșterii populari, Ina, soția lui Nicolae, promovează stilul tradițional specific zonei confecționînd din lînă și bumbac genți, haine, încălțăminte și covoare. Cuplul și-au propus să deschidă și o pensiune ca să găzduiască turiști. Mama lui Nicoale, mătușa Maria, are un atelier gastronomic, unde turiștii pot învăța să pregătească bucate ca la sud.

„Familia Minciună este un exemplu că oamenii care muncesc mult și pun suflet în ceea ce fac reușesc să-și transforme ideile în afaceri prospere. Vom susține în continuare oamenii care au curajul de a deschide afaceri locale și de a promova turismul rural”, a menționat Președinta Maia Sandu.

5
1
1
1
22

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?