Incendii stiri: 558
Criza energetică stiri: 1739

Secția pediatrie a spitalului din Bălți are nevoie de reparație urgentă

26 noi. 2022,, 17:33   Societate
1937 0

Pereți vopsiți în stil sovietic, podea peticită cu bucăți de linoleum și geamuri prin care bate vîntul. Așa arată unele saloane din departamentul de pediatrie a Spitalului Clinic Bălți, unde nu s-a făcut niciodată reparație capitală. Mamele care sînt internate împreună cu copiii în aceste saloane spun că secția are nevoie urgent de reparații.

Administrația departamentului știe despre problemele secțiilor și recunoaște că condițiile din unele saloane lasă de dorit.

MARIA NEAMȚU, șefa departamentului de pediatrie Spitalul Clinic Bălți: „Noi am încercat cîte ceva, am mai reușit să reparăm, dar reparațiile care au fost făcute, efectuate în cadrul departamentului au fost reparații curente, reparații capitale nu am reușit să efectuăm decît în cîteva secții atunci cînd am fost implicați într-un proiect al Ministerului Sănătății. Ați văzut secția în care noi am fost cît de deplorabilă este, sigur că condițiile hoteliere lasă de dorit. Copii care se află și pacienții, aparținătorii, părinții sigur că ar vrea să aibă condiții mai decente.”

Maria Neamțu spune că pînă acum alte departamente au avut prioritate, nu însă și cel de pediatrie.

MARIA NEAMȚU, șefa departamentului de pediatrie Spitalul Clinic Bălți: „Este necesară o reparație capitală. Capitală asta prevede schimbarea sursei de electricitate, cu schimbarea prizelor, cu schimbarea țevilor, care mai sînt încă de schimbat. Ați văzut cît de deteriorate sînt podelele, sigur că au fost puse straturi peste straturi de linoleum. Din anul 1975 cînd a fost construit spitalul, nu s-a făcut nicio reparație. – De ce nu s-a făcut reparație? – Vă spun de ce, fiindcă nu s-a efectuat. Nu era pusă prioritatea pentru copii.


Departamentul de pediatrie a Spitalului Clinic Bălți acordă ajutor medical copiilor din 11 raioane ale țării.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий