X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Se pregătește ceva? Situație cu multe semne de întrebare în jurul Ansamblului Academic "JOC"

22 mar. 13:49 (reactualizat 22 mar. 18:45)   Societate
5860 1

Redacția Noi.md a fost contactată de persoane, care au dorit să-și păstreze anonimatul, și care au comunicat faptul că ar urma să fie schimbat statutul Baletului Național al Moldovei "JOC".

Potrivit surselor respective, în acest sens ar exista deja documentele pregătite la Ministerul Culturii. Astfel, Baletului Național al Moldovei "JOC", care este indicat pe site-ul Ministerului Culturii ca fiind o instituție publică concertistică aflată în subordinea Ministerului Culturii - acesta avînd rolul de fondator - ar urma să-i fie schimbat acest statut.

Sursele s-au arătat îngrijorate de faptul că, odată cu acest fapt, Baletul ar putea fi lipsit de propriul sediu, amplasat pe strada Mesager din capitală și că ar putea urma și disponibilizări.

Mai mult, acestea au spus că s-ar prevedea o comasare a Ansamblului "JOC" cu o altă instituție artistică, ceea ce va genera, potrivit surselor, și anumite efecte care vor dezavantaja ansamblul și colectivul acestuia.


Redacția Noi.md a contactat reprezentanții Ansamblului Academic, dar pînă la publicarea acestui material, nimeni nu a răspuns apelului. Totodată, am expediat în adresa Ministerului Culturii o solicitare, în care am rugat instituția să se expună pe marginea acestei situații și să confirme sau să infirme aceste informații.

Reprezentanții Serviciului de presă al Ministerului ne-au comunicat că cererea noastră este deja în proces de lucru și ne va fi oferit un răspuns în timp util. Pînă la publicarea acestui material, răspunsul încă nu a fost recepționat.

Ansamblul Naţional Academic de Stat de Dansuri Populare "JOC", colectiv emerit din Republica Moldova, Laureat al concursurilor republican şi internaţionale, a fost înființat în august 1945. Încă de la început, s-a afirmat ca o instituţie de colectare şi fructificare a tradițiilor moldovenești, devenind în timp una din cărțile de vizită ale artei şi culturii naţionale.

Mai multe informații despre acest ansamblu pot fi găsite pe site-ul moldovenii.md.

1
0
0
1
21

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?