Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

S-a aflat cum a fost împărțit punctajul pentru candidații la funcția de procuror general

12 mar. 07:15   Societate
2137 0

Președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, a explicat în cadrul emisiunii Cutia Neagră PLUS, de la TV8, cum au fost acordate punctajele candidaților la funcția de procuror general, în cadrul evaluărilor.

Potrivit lui, fiecărui membru îi este acordată o fișă de evaluare care include șase criterii, care la rîndul său mai include și sub-criterii. Totodată, un moment foarte important este argumentarea fiecărei note acordate, lucru care conform Legii are loc într-o ședință deliberativă a CSP.

„Noi avem Legea cu privire la procuratură care prevede că, candidatul este evaluat în baza a șase criterii. Pentru a evalua, fiecare membru a Consiliului deliberează individual avînd fișa de evaluare în față. Această chestiune rezultă și din regulament. Fișa are șase criterii, iar sub fiecare criteriu este sub-criteriu. Aici acorzi punctaj, de la unu la zece. Ulterior, fiecare membru, aplicînd nota sa, le cumulează, împarte la șase și face media. În borderou se vede rezultatul final. (...). Dar, mai este o altă căsuță, se numește argumentarea punctajului. Dacă acorzi nota opt, menționezi: «eu am acordat opt, deoarece», trebuie să argumentezi, asta e o condiție obligatorie care rezultă din Lege. Nu poți pune că așa cred eu că e nota trei”, a susținut Dumitru Obadă.

Președintele CSP a menționat că procedura de argumentare a punctajelor acordate în cadrul evaluărilor candidaților la funcția de procuror general în acea zi a fost omisă și mutată pentru ședința următoare și că în acea seară doar s-a făcut media notelor.

„La 22 februarie, după ce intervievam fiecare candidat, ne retrăgeam în deliberare, aveam fișa în față, fără a discuta între noi și făceam media. Fișele se strîngeau de către secretariat, se puneau în plic, ca la urmă să facem media care este în borderou.


Avînd în vedere că s-a lucrat toată ziua, noi am considerat că la o ședință ulterioară deliberăm însăși motivele sau argumentarea care a oferit-o fiecare membru CSP. În acea seară fiecare a spus nota, s-a făcut media și a fost adus la cunoștința publicului punctajul matematic tehnic”, a explicat șeful CSP.

Potrivit lui Dumitru Obadă, Olesea Vîrlan a fost întrebată dacă: „dumneavoastră insistați pe punctajul pe care l-ați aplicat și îl puteți eventual argumenta? «Da, eu insist pe acest punctaj», a răspuns. Și mie nu îmi este clar, deoarece această medie se formează din șase cifre”. Obadă a menționat că erau note inclusiv de unu și doi acordate de Vîrlan.

„La întrebarea membrilor Consiliului, ulterior, nu am auzit un răspuns plauzibil pentru a argumenta motivele pentru care a acordat acel punctaj.

Regulamentul prevede notele de la unu la zece. Juridic poți pune nota unu, dar explică de ce. (...). De ce consideri că experiența e de nota doi sau motivația de nota unu. Legea obligă argumentarea. În lipsa unor argumente scrise, cu explicații clare pentru toți membrii Consiliului, rezultă că este nevalabilă nota”, a spus Dumitru Obadă.

Întrebat care a fost interesul Olesei Vîrlan, Obadă a menționat: „Nu dețin informații dacă a existat sau nu un interes, pentru mine trezește bănuieli rezonabile că nu poți aplica un punctaj minim fără argumentare și această acțiune să nu fie deliberată. Nu știu, poate vrei să favorizezi unul dintre candidați. Oricum există subiectivism. Ok, ai dreptul, dar argumentează de ce. Pentru mine nu este bună-credință. Membrii CSP trebuie să dea dovadă de tratament egal, asta rezultă și din regulament”.

Pe 28 februarie, Consiliul Superior al Procurorilor a anulat concursul pentru șefia Procuraturii Generale, după ce fosta membră CSP, Olesea Vîrlan, nu a putut argumenta de ce i-a oferit un punctaj suspect de mic candidatului Ion Munteanu, actual procuror general interimar, punctaj total de 3,5 la proba interviu, creînd o discrepanță majoră față de evaluarea celorlalți membri.

Ulterior, pe 29 februarie, Olesea Vîrlan, a venit cu o reacție după ce i-a acordat cel mai mic: „În orice calcule au loc toate greşelile posibile. Orice evaluare are o doză de subiectivism. Orice eroare în domeniul juridic poate fi corectată prin mijloace juridice. Ca membru al Consiliului Superior al Procuraturii mă conduc de Lege și imparțialitate. Nu mă simt bucuroasă că s-au strecurat anumite greșeli în evaluarea efectuată de către mine. De data aceasta, itemii evaluării au arătat un conținut confuz”.

Pe 4 martie, membra Consiliului Superior al ProcurorilorOlesea Vîrlan și-a dat demisia din funcție.

1
1
0
2
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?