Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cînd ar putea fi numit un nou procuror general

11 mar. 08:45   Societate
6330 1

Pînă la sfîrșitul lunii mai ar putea fi ales un nou procuror general.

Prognozele îi aparțin președintelui Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, invitat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră Plus, de la TV8.

Potrivit lui Dumitru Obadă, începînd cu săptămîna următoare se va lucra la un regulament mai clar pentru funcția de procuror general, iar în luna aprilie să fie lansat deja concursul.

„Vom face un exercițiu practic, dacă noi lucrăm săptămîna viitoare sau maxim două săptămîni la regulament, urmează ulterior în ședința Consiliului să aprobăm noile reguli și început de aprilie ar putea fi lansat concursul. În 30 de zile persoanele interesate aplică, după care are loc procedura de control: CNI, ANI, SIS, alte autorități ale statului, astfel în cît în luna mai să putem examina admisibilitatea și interviul. Este opinia mea personală, dacă ne mișcăm rapid, pragmatic, ar fi posibil”, a precizat Dumitru Obadă în cadrul emisiunii.

Menționăm că, pe 28 februarie curent, Consiliul Superior al Procurorilor a anulat rezultatele concursului pentru funcția de procuror general, la mai puțin de o săptămînă după ce îl desemnase învingător pe Octavian Iachimovschi.


Atunci, președintele CSP, Dumitru Obadă, a argumentat decizia prin faptul că, urmare a analizei fișelor de evaluare pentru fiecare candidat, „s-a depistat o discrepanță enormă, de ce a fost depunctat unul dintre candidați”, iar din acest motiv a și fost luată decizia ca rezultatele concursului să fie anulate.

Postul de procuror general a devenit vacant după ce șefa statului, Maia Sandu, a semnat decretul prin care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din funcție, iar concursul a fost anunțat pe 22 octombrie, fiind ulterior prelungit pînă pe 29 decembrie.

0
1
0
2
17

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?