Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

România și Germania schimbă regulile de intrare în țară

1 aug. 2021,, 15:26   Societate
39282 0

De astăzi, duminică, 1 august, în România intră în vigoare noua listă a țărilor cu risc epidemiologic.

Decizia ca lista să intre în vigoare abia de duminică, 1 august, a fost luată pentru a nu-i afecta pe cetățenii români care se întorc în țară în acest sfîrșit de săptămînă, transmite CNSU.

Grecia și Irlanda trec din zona galbenă în zona roșie, începînd de duminică alături de Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao și Insulele Virgine ale SUA, potrivit sursei citate. În zona roșie se mai află, între altele, Marea Britanie, Spania și Portugalia.

Republica Moldova rămîne în zona verde.

Persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roșie trebuie să intre în carantină 14 zile. Fac excepție persoanele vaccinate anti-COVID cu schemă completă de cel puțin 10 zile, persoanele care au fost infectate cu coronavirus în ultimele 180 de zile și nu mai devreme de ultimele 14 zile, copiii pînă la vîrsta de 3 ani, iar cei de 3-16 ani cu prezentarea unui test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore.


Tot de astăzi, 1 august, se schimbă regulile de intrare și în Germania unde autoritățile încearcă să limiteze răspîndirea variantei Delta, mult mai contagioasă, a coronavirusului.

Toate persoanele care vin din țări unde domină variantele mai contagioase ale noului coronavirus, trebuie să se testeze, chiar dacă sînt vaccinate sau imune natural după ce au avut Covid-19. Germania împarte acum țările, din punct de vedere sanitar, în numai două grupe: țări cu o rată înaltă de infecții și cele în care domină variantele mai contagioase, cum ar fi Brazilia sau Africa de Sud.

Persoanele vaccinate sau imune natural care vin din țările cu rate mari de infecții pot intra liber în Germania, restul trebuie să intre în carantină. În cazul țărilor cu variante contagioase, carantina este obligatorie pentru toată lumea.

Mai mult, controlul certificatelor Covid se va face nu numai la aeroporturi, dar și în trenuri sau la punctele de frontieră terestre. Aceste controale se vor face însă prin sondaj după ce poliția a avertizat că nu are personal suficient.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?