X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Regiunea transnistreană va primi gaz din România doar dacă va plăti

13 sep. 2022,, 09:32   Societate
3009 0

Dacă din 1 octombrie, Gazprom ar sista livrările de gaz către Republica Moldova, am putea primi gaz din România.

Totuși, regiunea transnistreană va fi alimentată cu gaz doar dacă va plăti pentru el. O spune președinta Maia Sandu invitată în cadrul emisiunii „Новая неделя” с Анатолием Голя de la TV8.

„Cei din Transnistria, dacă sînt gata să plătească, dacă vor achita în avans precum partea dreaptă a Nistrului, atunci da. Dar dacă oamenii nu sînt dispuși să plătească, partea dreaptă nu poate achita pentru ei”, a precizat șefa statului.

„Putem cumpăra atît prin Ucraina, cît și prin sudul Moldovei, nu avem probleme tehnice”, a subliniat Sandu.

Potrivit președintei, de la 1 octombrie, Republica Moldova ar trebui să treacă la o altă formulă de calcul a prețului conform actualului contract cu Gazprom, iar prețul la gaz va deveni „mult mai mic”. Totuși, autoritățile cred că furnizorul rus ar putea găsi o scuză pentru a deconecta Moldova de la gaz, pentru a nu îl furniza la un preț atît de mic.


„Facem totul astfel încît să nu fie necesar să cumpărăm volume mari, dar totul depinde de preț. Și vedem că astăzi, prețul de pe piață este unul, mîine altul. Toate acestea se întîmplă din cauza războiului din Ucraina și din cauza războiului gazelor”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului mai consideră că posibila încetare a livrărilor după 1 octombrie din cauza nerespectării termenelor pentru auditul Moldovagaz este doar un motiv formal.

„Faptul că nu se va efectua auditul nu poate fi un motiv. Pentru restructurarea datoriilor, acordul trebuia semnat pe 1 mai. Nu s-a întîmplat acest lucru și apoi, nu s-a întîmplat nimic. 1 octombrie nu este o dată în protocol care ar putea fi asociată cu faptul că acum nu există aceste acorduri de restructurare a datoriilor”, a declarat președinta.

Sandu a confirmat că dialogul dintre Republica Moldova și Federația Rusă a fost practic suspendat de la începutul războiului din Ucraina, acesta fiind minim.

Totodată, președinta a negat acuzațiile potrivit cărora autoritățile nu vor să negocieze prețurile la gaz cu Moscova.

„În fiecare lună există încercări ale Guvernului de a revizui această formulă, dar Gazprom nu are nicio dorinţă”, a afirmat șefa statului.

Maia Sandu a dat asigurări că Republica Moldova nu va rămîne fără gaz iarna, deoarece există surse alternative, însă cea mai mare problemă rămîne „problema prețurilor”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?