X 
Puterea stiri: 7332
Criza energetică stiri: 1081

Radu Marian a răspuns la o serie de acuzații

16 sep. 21:58 (reactualizat 17 sep. 09:33)   Societate
2237 0

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, într-o postare pe canalul său de telegram a răspuns la o serie de întrebări acuzatorii.

Alesul poporului a spus ce ne facem din 1 octombrie, dar și de ce nu se permit zborurile spre Moscova.

Ce facem dacă Gazprom ne închide gazul la 1 octombrie:
Avem pregătite planuri de alternativă, importuri de păcură, cărbune, lemne și achiziționarea de gaze naturale din alte surse. La 1 octombrie se schimbă formula, astfel încît prețul de achiziție la gaz va fi cu 50% mai mic. Intuiesc că dacă îl vor închide, Gazprom vor face asta doar pentru că nu vor să ne vîndă gaz ieftin. Dar trebuie să fie clar pentru toți, nu va fi ușor.

De ce nu se permit zborurile spre Moscova?
Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, din motive de siguranță, a emis o directivă operațională prin care interzice aceste zboruri din motive de securitate. Astfel de decizii similare s-au luat în toate țările europene (la vest de noi)”, a scris Marian.

Totodată, deputatul a vorbit și despre așa numita tehnică militară din SUA în Moldova. Acesta a precizat că este un fals și că de fapt imaginile care au apărut pe internet sînt video în timpul desfășurării exercițiului moldo-american ”Dragon Pioneer” din anul 2016.


Marian a comentat și eliberarea din închisoare a deputatului P.Șor, Marina Tauber.

De ce a fost eliberată Tauber?
Tauber a fost trimisă în arest la domiciliu. Desigur, cea mai importantă decizie este cea de condamnare, sper ca procuratura să trimită în judecată cît mai repede dosarul. Dar sîntem într-o luptă pe viață și pe moare cu hoții și fugarii, care încă încearcă să influențeze judecătorii și să destabilizeze situația. Mi-aș dori ca judecătorii să fie mai curajoși. Este crucial ca pînă la finalul anului evaluarea CSM și CSP să fie finalizată”, a precizat deputatul.

Alesul poporului a venit cu o reacție și la moțiunea de cenzură depusă de BCS.

Cum comentați moțiunea de cenzură depusă de socialiști?
Prin înaintarea aceste moțiuni de cenzură, Partidul Socialiștilor se aliniază cu grupările oligarhice - Plahotniuc, Șor, Platon. Anume ei în primul rînd, vor ca acest Guvern să plece, pentru a încerca să scape de dosare și de justiție. Însă, socialiștii gafează și de această dată. Ca și atunci cînd, în primăvara anului 2021, împreună cu Șor, Platon și o serie de exponenți de-ai lui Plahotniuc, au încercat uzurparea puterii. Țin să-i dezamăgesc. Suveranul este poporul Republicii Moldova. Care vrea cu totul altceva decît niște fugari disperați.
Apropo, socialiștii au zis în ședința plenară că sînt neutri față de război. Deci sînt neutri față de ocuparea ilegală de teritorii a Rusiei, neutri față de uciderea civililor, neutri față de bombardarea orașelor.

Ce-i cu protestul de duminică?
Acest protest anunțat de către fugari este un semn de disperare profundă a acestora. Acest protest este unul finanțat din bani murdari și nu are vreo legitimitate. Acești penali fricoși știu că în curînd vor fi aduși în fața justiției și încearcă să destabilizeze situația din țară. Nu le reușește și nu le va reuși!”, a concluzionat Marian.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав