Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Recensămîntul Populației și Locuințelor: În ce condiții cetățenii pot fi amendați

18 apr. 06:10   Societate
12174 0

Biroul Național de Statistică (BNS) a răspuns solicitării Noi.md și a precizat anumite aspecte legate de Recensămîntul Populației și Locuințelor 2024 (RPL).

Astfel, la întrebarea redacției "Ce sancțiune riscă persoana care refuză să participe la RPL?", răspunsul oferit de BNS conține următoarele:

"Conform Legii nr. 231/2022 privind recensămîntul populației și locuințelor, art. 7 (2), participarea la recensămînt este obligatorie. Refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete/eronate în cadrul recenzării constituie contravenții, care, conform art.330 din Codul Contravențional, prevede amenzi de pînă la 2500 de lei.

De notat că, amenzile vor fi aplicate doar dacă după efectuarea a 5 vizite a recenzorului la domiciliu, nici o modalitate de a convinge persoana de a participa nu a fost cu succes. BNS va face toate demersurile necesare pentru a convinge persoanele că participarea este importantă și în beneficiul fiecărei persoane în parte".

La întrebarea, dacă există în chestionar întrebări obligatorii și întrebări, la care persoana poate refuza să răspundă, BNS a precizat:


"Persoana are dreptul să nu răspundă la 3 întrebări din chestionar: legate de etnie (naționalitate), religie și limbă".

Menționăm că, în total, în cadrul RPL 2024 sînt 3 chestionare: pentru recenzarea locuinței, pentru recenzarea spațiului de locuit și pentru recenzarea persoanei.

2
0
0
3
59

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?