Cîţiva ani în urmă, examinînd starea învăţămîntului istoric şi a „ştiinţei istorice” din Republica Moldova, un grup de cetăţeni, adresîndu-se Preşedintelui de aunci al ţării, V. Voronin, afirmau că „dacă mai continuă încă vre-o cîţiva ani o asemenea «educaţie», noi vom avea nu tineri pregătiţi pentru integrare în Europa, ci monştri” (vezi: Scrisoare deschisă către Consiliul Europei. // Tineretul Moldovei, 16 octombrie 2003).
Cu regret, aceste cuvinte n-au fost auzite şi, drept rezultat, am primit 7 aprilie 2009 şi tot ce-a urmat ulterior. Efectul acestei „educaţii” de negare a tot ce-i moldovenesc şi de satanizare a minoritarilor conlocuitori şi a popoarelor vecine, expuse în manualele de istorie a românilor şi într-un şir de „monografii ştiinţifice” a tot felul de membri ai tot felul de „comisii Ghimpu” nu poate să nu contribuie la formarea unei stări emoţionale pline de ură faţă de tot ce-i moldovenesc (de aici şi incendierea celor două clădiri care simbilizează statalitatea noastră moldovenească).
Atare „educaţie istorică” la fel generează şi dorinţă de răzbunare împotriva „liftelor” şi „lepădăturilor” (cum le zicea I. Antonescu minorităţilor naţionale) care, aflate pe pămînt românesc, „au adus atîtea prejudicii” poporului român. Tînărul, aflat într-o stare psihologică deosibită, fără o cultură politică necesară şi cunoştinţe istorice pentru a şti dacă această imagine a „migranţilor” corespunde realităţii, nu poate să nu-şi însuşească „concepţia” xenofobă despre natura diabolică a „alogenului venetic”.
Şi în acest sens, trudeşte cu rîvnă nu doar ticluind „manuale” naţionaliste de „istorie a românilor” şi dirijînd la timpul său politica umanitară a guvernului AIE „istoricul” Ion Negrei, el este şi autorul unor „lucrări ştiinţifice” cu caracter xenofob. Lui i se pare puţin să scrie poveşti despre istoria noastră naţională şi atunci D-lui mai încearcă să semene vrajbă între popoarele conlocuitoare din Moldova.
Astfel, descriind evenimentele din ţinutul nostru de la finele lui 1917 – începutul lui 1918 şi dorinţa moldovenilor de a fi împreună cu Rusia, el afirmă: „Mărturisiri de acestea cu caracter separatist în favoarea Rusiei întîlnim la fiecare pas, în scris şi în grai, prin adunări şi congrese de tot felul... Ele sunt răspunsuri silite la învinuirile aduse... de ruşi...” (Negrei I., Poştarencu D. O pagină din istoria Basarabiei. Sfatul Ţării (1917-1918). Chişinău, 2004. Р. 215-218). Asemenea minciuni sînt nu pur şi simplu jignitoare pentru moldoveni, dar şi totalmente xenofobe, deoarece stîtnesc ură interetnică.
Şi mai xenofobă este următoarea frază a unuia din foștii conducători ai guvernului pro-european: „Evreii, care sunt promotorii bolşevismului, nu pot admite graniţe despărţitoare între naţiunile conlocuitoare din Rusia; aceste graniţe politice şi economice ar fi şi ele nişte piedici împotriva liberei propăşiri a afacerilor evreieşti. Cuvîntările străinilor, spuse cu patimă egoistă, presărate cu insinuări, neîncredere şi ameninţări transparente, încercările lor de a nimici importanţa Sfatului Ţării şi de a trece tot rodul său pe seama Constituantei ruseşti, pretenţii de egală dominare a naţionalităţălor din Basarabia, toate acestea s-au aşternut ca o promoroacă pe inimile moldovenilor” (Ibid., Р. 178-179).
Adăuga comentariu