X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Procurorii și judecătorii din funcțiile-cheie vor fi supuși evaluării externe

7 iul. 2023,, 14:43   Societate
11986 0

Integritatea etică și financiară a judecătorilor și procurorilor din funcțiile-cheie din domeniul justiției va fi supusă evaluării externe. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat de 54 de deputați.

Proiectul de lege reprezintă cea de-a treia etapă a mecanismului de vetting și ultima etapă a reformei sistemului de justiție. Este și una dintre condiționalitățile de bază ce rezultă din Acordul de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană (UE), notează Noi.md.

Documentul cuprinde detalii despre subiecții evaluării, instituțiile implicate în acest proces, procedura și criteriile de evaluare, procedura de contestare etc. În procesul de evaluare a integrității financiare, vor fi verificate activele și cheltuielile, raportate la veniturile disponibile și declarate. De asemenea, vor fi verificate veniturile și cheltuielile nu doar ale subiecților evaluării, ci și ale membrilor familiilor acestora.

Evaluarea integrității etice și financiare va viza mai multe categorii de subiecți: circa 140 de judecători (toți președinții și vicepreședinții instanțelor, inclusiv cei interimari; toți judecătorii curților de apel), circa 220 de procurori (Procurorul general interimar, adjuncții Procurorului general, procurorii șefi de secții sau de direcții., toți procurorii anticorupție și procurorii PCCOCS, procurorii șefi și adjuncții din procuraturile teritoriale), precum și candidații la eventualele funcții vacante enumerate mai sus, care vor cîștiga concursurile pînă în 2025.

Pentru evaluarea externă a procurorilor și judecătorilor vor fi create două comisii de evaluare, constituite din cîte șase membri – trei naționali și trei internaționali.


În urma evaluării, comisiile vor întocmi un raport privind promovarea sau nepromovarea subiecților, care va fi transmis către Consiliul Superior al Magistraturii și către Consiliul Superior al Procurorilor. Totodată, la Curtea Supremă de Justiție va fi constituit un complet special, care va examina contestațiile depuse împotriva hotărîrilor CSM sau CSP care vizează promovarea sau nepromovarea evaluării.

Proiectul de lege privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

0
0
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?