Jocurile Olimpice stiri: 121
Arşiţa stiri: 136
Transnistria stiri: 1410

Procedura de examinare medicală a deținuților grav bolnavi va fi simplificată

13 iun. 08:45   Societate
2494 0

Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la procedura de examinare medicală a deținuților grav bolnavi, pentru aplicarea liberării de la executarea pedepsei sau pentru înlocuirea, revocarea arestului preventiv. Documentul va garanta respectarea drepturilor și libertăților omului în instituțiile penitenciare.

Astfel, vor fi simplificate procedurile de constatare şi gestionare a cazurilor noi de boli grave sau care s-au agravat în timp și se oferă deținuților posibilitatea de a urma un tratament complex într-o instituție medicală civilă sau acasă, atunci cînd starea lor împiedică executarea pedepsei sau arestul preventiv. În acest sens, a fost exclusă dublarea comisiilor cu drept de decizie asupra prezentării pentru liberare, acest drept fiind atribuit exclusiv Consiliului la nivel de spital penitenciar.

Totodată, a fost actualizată lista bolilor grave, care împiedică aflarea persoanelor în detenție, printre care tuberculoza, boli ale sistemului endocrin, afecțiuni respiratorii grave și altele. La fel, au fost reevaluate gradele de gravitate a unor boli.

Îmbunătățirea cadrului legal este necesară în contextul în care, în ultimii cinci ani, s-a constatat că mai mult de jumătate din condamnații examinați au decedat în așteptarea unei decizii. În anul 2023, din patru persoane condamnate examinate, două au decedat pînă la pronunțarea deciziei.

0
0
0
4
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?