Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Prima reacție a PAS cu privire la medicul care i-a reproșat unei paciente că nu vorbește limba de stat

22 iul. 2023,, 10:30   Societate
6526 3

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a oferit un comentariu pentru NM cu privire la comportamentul unui medic din cadrul Spitalului Clinic Republican, în raport cu o pacientă vorbitoare de limba rusă. Parlamentarul a condamnat „declaraţiile neinspirate ale medicului”, dar și filmarea.

Radu Marian consideră că incidentul nu trebuie politizat de politicieni.

„Condamnăm atît declaraţiile neinspirate ale medicului, cît şi filmarea provocatoare şi manipulatorie cu ruperi din context. Se cunoaște că medicul a fost profesionist şi a efectuat o intervenție de succes asupra pacientei. Comisia de etică să se pronunţe în privinţa comportamentului medicului curant, dar nu putem încuraja manipularea şi politizarea cazului din partea unor politicieni iresponsabili”, a declarat deputatul Radu Marian pentru NM.

Pe 20 iulie, pe rețelele de socializare a apărut un video în care un medic al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” îi reproșează unei paciente că nu știe limba de stat, deși locuiește aici de mulți ani. Mai mult, acesta a menționat și fraze precum „îmi vine să te împușc” și „eu nu operez ruși”. Într-o reacție publicată a doua zi, conducerea SCR a menționat că acest caz va fi analizat în cadrul Comitetului de etică al instituției și și-a cerut scuze de la pacientă. De asemenea, conducerea instituției și-a exprimat public dezacordul și a condamnat „ferm” mesajul.

Medicul a oferit un comentariu pentru presă și s-a plîns că este amenințat cu moarte în urma imaginilor respective. El a mai spus că discuția a fost scoasă din context.

3
1
0
3
56

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?