X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Podoleak, despre sprijinul refugiaților ucraineni în Moldova: S-a făcut o muncă eficientă

21 ian. 2023,, 12:45   Societate
3562 0

Consilierul șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Mihail Podoleak, consideră că în Moldova a fost implementat un sistem eficient de sprijin pentru refugiații ucraineni.

El a exprimat o astfel de opinie în cadrul emisiunii "Доброго вечора, ми з України", relatează TV8.md

În special, Podoleak a remarcat activitatea Centrului unic de coordonare care se ocupă cu cazarea refugiaților și plățile financiare. De asemenea, el a vorbit pozitiv despre programele educaționale și serviciile medicale oferite persoanelor refugiate.

"Pe toată perioada războiului [din Ucraina], în Moldova s-au născut aproximativ 150 de copii refugiați. Acesta este un indicator foarte mare. Aproximativ 1.200 de cetățeni grav bolnavi au primit dializă în instituțiile medicale. Persoanele refugiate care locuiesc în centrele de stat și nu sînt cazate în familii moldovenești, primesc, de asemenea, pachete alimentare și plăți financiare lunare în valoare de 110 sau 120 de dolari", a spus Podoleak.

Potrivit politicianului ucrainean, toate acestea vorbesc" despre munca extrem de eficientă a Guvernului moldovean" în ceea ce privește asigurarea refugiaților ucraineni cu un nivel de trai decent.


Potrivit Poliției de frontieră, de la începutul războiului din Ucraina în Moldova au ajuns peste 700 de mii de persoane. În prezent, în țară se află peste 80 de mii de refugiați.

3
0
0
1
13

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?