UPDATE: Angajatul Inspectoratului Fiscal de Stat reținut de procurori ar fi pretins 200 000 lei mită

UPDATE: Angajatul Inspectoratului Fiscal de Stat reținut de procurori ar fi pretins 200 000 lei mită

UPDATE 16:10

Inspectorul principal al Direcției control fiscal din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, reținut astăzi de procurori, este bănuit că ar fi pretins în ultimii doi ani mită în valoare de peste 200.000 de lei de la trei agenți economici.

Conform materialelor cauzei penale, în perioada februarie-martie 2017, angajați ai Inspectoratului Fiscal de Stat au pretins și acceptat de la doi agenți economici mijloace bănești în sumă de 180.000 lei, pentru a accepta cererea acestora de restituire a TVA din exportul de fructe, pentru perioada lunii octombrie 2016.

În februarie-mai 2018, aceeași funcționari de la FISC au primit alți 70.000 de lei de la un alt agent economic pentru a nu documenta încălcări în activitatea companiilor administrate de către acesta.

În cauza penală pornită pentru corupere pasivă și activă figurează șase bănuiți, doi funcționari de la FISC și patru oameni de afaceri.  Unul dintre funcționarii de la FISC  a reușit să fugă, fiind dat în căutare, iar autorul infracțiunilor a fost reținut, pe un termen de 72 de ore. Bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 u.c. şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau pe un termen de la 7 la 10 ani.

13:40 - În urma descinderilor a fost reținut un Angajat al Inspectoratului Fiscal de Stat. Informația a fost confirmată de ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție.

10:02 - Procurorii anticorupție și ofițerii SIS efectuează în aceste momente percheziții în sediul aparatului central al Serviciului Fiscal de Stat de pe strada Constantin Tănase, 9, și în sediul Directiei generale administrare fiscală a mun. Chisinau de pe șoseaua Hîncești, 53.

Alte cîteva detalii furnizate de unele surse sînt despre faptul că o parte dintre percheziții au loc la et. 5 al sediului central al instituției în cadrul Direcției Control Fiscal, iar în dosar ar fi vizată activitatea corupțională a unei secții întregi.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load