Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Noi prevederi aferente domeniului protecției datelor cu caracter personal, publicate în Monitorul Oficial

18 aug. 2022,, 00:00   Societate
2487 0

Deciziile emise de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) vor fi contestate direct în instanța de judecată, în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără respectarea procedurii prealabile. În Monitorul Oficial din 5 august a fost publicată Legea nr. 155 pentru modificarea unor acte normative, prin care au fost introduse modificări la articolul 27 alin. (5) din Legea privind protecția datelor cu caracter personal, transmite noi.md cu referire la bizlaw.

Actuala redacție a alin. (5), art. 27 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal prevede (5) că ”operatorul, persoana împuternicită de către acesta sau subiectul datelor cu caracter personal pot contesta acțiunile, inacțiunile și decizia Centrului în instanţa de contencios administrativ”.

Modificările menționate, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) al Legii 100/2017, urmează să intre în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?