Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Nemerenco, despre riscul unui accident nuclear

14 iul. 2023,, 09:30   Societate
3934 0

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a spus la o emisiune televizată cît de pregătită este Republica Moldova în cadrul unui eventual incident nuclear la Zaporojie.

„Și sîntem vulnerabili, și nu sîntem vulnerabili. Problema pastilei de iod este cea mai importantă. În primul rînd, pentru informarea oamenilor, Centrala nucleară de la Zaporojie este construită, începînd cu anul 1985 și ultimul reactor a fost dat în exploatare în 1995.

Ea este considerată cu un grad de securitate mult mai înalt în comparație cu cea de la Cernobîl și cea de la Fukushima. Aceasta înseamnă că fiecare reactor este „îmbrăcat” într-o manșă strînsă care este foarte rezistentă la explozii. E monitorizată permanent de Agenția Internațională pentru Energie Atomică”, a spus Nemerenco.

Ministrul Sănătății a accentuat că pastila de iodură de potasiu se ia doar atunci cînd este un anunț al autorităților, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

„Dacă se întîmplă ceva foarte grav, vor fi afectate regiuni din Rusia, Ucraina… noi sîntem într-o rază apropiată. Problema nu este cu pastila de iod, este în general cu protecția noastră și contaminarea. Iodul, la o distanță de opt ore și la distanța la care ne aflăm de Zaporojie, trece perioada de înjumătățire și atunci el nu mai atît de periculos.


Pastila de iodură de potasiu vine să ocupe toate țesuturile sănătoase și atunci cînd vine iodul radioactiv nu mai este absorbit de glanda tiroidă. Aceste pastile se iau doar atunci cînd este un anunț al autorităților. Noi le-am dus pe toate în teritoriu. Ele sînt aproape de oameni.

Dacă se va întîmpla un astfel de incident, este important să stăm în spații închise, să ne ascundem în subsoluri. Din păcate nu au fost păstrate subsolurile pentru protecție atomică din timpurile sovietice. Avem planuri dezvoltate de contingență legat de pericolele războiului de alături”, a mai zis ministrul.

În ceea ce privește lotul de peste un milion de pastile de iodură de potasiu, donat de Romînia Republicii Moldova, acesta are un termen de valabilitate pînă anul viitor, a precizat Nemerenco.

0
2
0
3
15

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?