X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Modificări legislative, parte a „micii reforme a justiției”, aprobate de Guvern

20 aug. 2018,, 18:40   Societate
2599 1

Hotărîrile judecătorești trebuie motivate astfel încît să fie clare, iar Curtea Supremă de Justiție poate fi sesizată pentru a cere să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Sînt doar cîteva dintre modificările propuse de Ministerul Justiției într-un proiect de lege, parte a „micii reforme a justiției”, care a fost aprobat de Guvern.

Potrivit documentului, o hotărîre judecătorească trebuie să fie motivată suficient și să fie redactată într-o manieră clară. „Asigurarea calității hotărîrilor judecătorești reprezintă una din sarcinile principale ale judecătorilor în procesul de înfăptuire a justiției și constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil”, au argumentat autorii proiectului.

De asemenea, a fost exclusă din competența Curții Supreme de Justiție (CSJ) emiterea hotărîrilor cu caracter explicativ. „Rolul CSJ de unificator al practicii judiciare urmează să se realizeze prin actele pe care le pronunță pe cauzele individuale, respectiv, pe cale jurisprudențială, și nu prin emiterea „in abstracto” a unor hotărîri explicative”, se menționează în document.

O altă noutate reprezintă instituirea în procedura civilă a recursului în interesul legii. Aceasta nu este o cale de atac cu efecte asupra situației părților din proces, ci are ca scop asigurarea interpretării și aplicarea unitară a legilor în viitor, în urma unei analize a actelor judecătorești prin care s-au dat soluții contradictorii. Astfel, se propune ca Avocatul Poporului, Consiliul Uniunii Avocaților din Moldova, președintele Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al CSJ să poată cere Curții Supreme de Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?