X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Misiuni de deminare în luna septembrie

6 oct. 2023,, 20:00   Societate
3424 0

Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat, în luna septembrie curent, 72 de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.

Potrivit ofiţerului superior din cadrul Serviciului geniu, maior Ivan Cornegruţa, în perioada respectivă, geniștii militari au executat 12 misiuni de deminare, notează Noi.md.

În urma acestora, au fost depistate și distruse proiectile de artilerie, grenade de mînă şi lovituri cumulative - în total, 72 de obiecte explozive, precum și 943 de cartușe de calibru diferit.

Obiectele periculoase au fost descoperite în Chișinău, Căușeni, Ialoveni, Basarabeasca, Sîngerei, Edineț, Fălești, Anenii Noi, Ungheni și Dubăsari.Cea mai mare cantitate de muniţii a fost găsită în apropierea satului Plop-Știubei, raionul Căușeni, acolo unde a intervenit echipa Batalionului de Geniu ,,Codru’’.

Obiectele explozive, care datau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost distruse în condiţii de maximă securitate. De la începutul anului pînă în prezent, au fost executate 130 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 947 de obiecte explozive de diferite tipuri.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?